|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
Istoria constă în studiul şi interpretarea experienţelor popoarelor, societăţilor şi ale civilizaţiilor. Termenul istorie provine din limba greacă "ιστορία" historia, cu sensul de luarea în considerare a cercetărilor cuiva. În Encyclopædia Britannica din 1911 se afirmă că istoria, într-un sens mai larg, este tot ceea ce s-a întâmplat, nu numai toate fenomenele vieţii umane, ci şi acelea ale lumii naturale. Este tot ceea ce trece printr-o schimbare; şi ca ştiinţă modernă a arătat că nimic nu este absolut static, astfel că întregul univers şi fiecare parte din el are o istorie proprie. Republica Romană (latină: Res Publica Romanorum) a fost guvernarea republicană al oraşului Romei şi a teritoriilor sale din 510 î.Hr. până la instaurarea Imperiului Roman, care este plasată uneori în anul 44 î.Hr., anul numirii lui Cezar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat lui Octavian titlul de August. Oraşul Roma stă pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord în care limba latină era vorbită şi graniţa de sud a Etruriei, teritoriu în care se vorbea limba etruscă. Prima şi cea mai importantă instituţie a Republicii Romane era Senatul Roman. Întru Senat existau două partide neoficiale: optimates şi populares. Senatul a avut o influenţă majoră, iar prestigiul său s-a format din prisma participării patricienilor bogaţi şi aristocratici şi a plebeilor.
Sunteţi invitaţi să editaţi această pagină. Articole noiBiserica Sfântul Nicolae Piteşti -11.07 • Războiul în continuare -06.05 • Aliaţii din al doilea război mondial -15.05 • Colonizările forţate în Uniunea Sovietică -13.06 • Deportarea românilor în Uniunea Sovietică -20.06 • Bătălia de la Grunwald -23.06 • Zidul Berlinului -26.06 • Războiul Crimeii -28.06 • Bătălia de la Sinop -29.06 • Asediul Petropavlovskului -30.06 • Revoluţia Ungară din 1956 -01.07 Războiul din Golf - 03.11 -03.08• Războiul din Coreea•Războiul Afgano-Sovietic-12.04 • Războiul Civil Englez-12.04• Descoperirea Americilor-30.04• Articole care ar trebui să existeCioturiCere un articolResurseFată muncind într-o fabrică sovietică
modificare
WikiProiecte
Ce sunt Portalurile? | Răsfoire după temă
|
| All Right Reserved © 2007, Designed by Stylish Blog. |